Mocănița Maramureș trece prin Valea Vaserului care aparţine Parcului Natural Munţii Maramureşului. Îți recomandăm ca după plimbarea cu trenul să te aventurezi și pe un traseu turistic și să te bucuri de natură.
Hartă traseu Mocănița
Gara CFF
Primul loc în care păsești atunci când vii pentru o călătorie cu Mocănița Maramureș este Gara CFF Vişeu de Sus. De aici îți vei ridica biletul fizic și tot de aici îți poți lua la final un suvenir care să marcheze această călătorie frumoasă.
Gara CFF a fost construită și folosită inițial pentru monitorizarea activităţii de transport a materialului lemnos pe calea ferată îngustă din Vişeu de Sus. A fost ridicată în incinta Fabricii de cherestea Valea Râului – Vişeu de Sus și a fost inaugurată în anul 1930. În anul 1931 a fost dat în folosinţă primul tronson de linie ferată normală, montată şi pentru linie îngustă, care a legat fabrica de cherestea de gara C.F.R. din Vişeu de Sus. Inaugurarea festivă a acestui prim tronson a avut loc în decembrie 1931.
Și de aici “pășești” încet pe o cărare șerpuită prin pădure.
Fabrica Trei
Al doilea punct de pe traseul Mocăniței Maramureș este Fabrica Trei.
Valea Scrădii
Pe parcusul traseului cu Mocănița Maramureș vei trece prin Valea Scradei care seamănă cu un sat de munte. Valea Scradei este recunoscută datorită Mănăstirii “Nașterea Maicii Domnului”, unde se organizează un pelerinaj de Sf. Marie Mica şi biserica de la intrare spre valea Alacului și izvorul Borcutului, pe care te încurajăm să le vizitezi.
Urmând valea Scradei, apoi valea Borcutului poți face traseul care duce spre Dosul Taului, loc unde la 13 septembrie 1944 la ordinele hortiste au fost împuşcaţi 10 români. Aici au şi fost îngropaţi. Valea Scradei poate fi considerat un refugiu faţă de agitaţia cotidiană, aici găsești oameni harnici care au ca ocupaţie principală creşterea animalelelor.
Stația Novăț
Prima oprire unde poți să te bucuri de o gogoașă delicioasă, un suc sau să mergi la baie este Gara Novăţ, un loc istoric unde se putea găsi un gater aproape de vărsarea pârului Novăţ în râul Vaser. Acest lucru a favorizat dezvoltarea unor comunităţi. Aflăm că între 1864-1867 au locuit aici persoane greco-catolice, români şi ruteni (sau rusinii – locuitorii unei zone din inima Europei Central Răsăritene, la nord și la sud de Munții Carpați).
Vechea staţie a fost construită după anii 50 atunci când pe valea Novăţului încă se mai practica plutăritul (transportul lemnelor pe apă, legate de plute), calea ferată fiind construită mai târziu. După anii ’90 clădirea a fost abandonată, iar spre sfârşitul anilor ’90 aceasta a și fost demolată.
De aici pornim mai departe în inima Munţilor Maramureș.
Stația Glomboca
Un prim „monument” natural pe care-l întâlnești în călătoria ta pe Valea Vaserului este Piatra Şoimului. Stânca, situată între valea Glîmboaca şi Cozia, era descrisă la începutul sec. XIX ca fiind „o stâncă monobloc cu un volum de câteva sute de mii metrii cubi, acoperită cu păduri de brazi”. În aceeaşi descriere se menţionează şi prezenţa animalelor sălbatice, în special a râşilor care se adăposteau în cavernele acestei stânci.
Cozia
După stația Glomboca, trecem și pe lângă un alt punct din traseul Mocăniței Maramureș, Cozia.
Novicior
Înainte de a ajunge la Stația Paltin, unde te poți bucura de un prânz delicios, un traseu prin pădure sau poți vizita micul muzeu amenajat pentru tine, trecem și pe lângă Novicior.
Stația Paltin
La km 21,6 al căii ferate forestiere, ajungem la staţia Paltin, unde vei fi întâmpinat de un mic grup folcloric de moroșeni care te așteaptă cu cântece și voie bună.
Aici vei poposi puțin mai mult, în jur de o oră, astfel poți să te bucuri și de un prânz delicios pregătit de echipa Mocăniței Maramureș. Apoi te poți plimba prin micul muzeu aflat chiar în stație, poți admira defileul sau poți chiar să faci o scurtă drumeţie până la galeriile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce se întoarce Mocănița în stație, te urci înapoi în vagon și te bucuri de drumul spre Gara CFF.









